Jurgen Klopp a semnat extinderea contractului cu FC Liverpool până în 2024. Tehnicianul german a vorbit despre cei patru ani petrecuți pe Anfield și despre viitorul său la echipa engleză.
„Când văd ce am obținut cu Liverpool în toți acești ani, simt că, contribuția mea nu poate decât să crească. Fanii noștri sunt cea mai bună măsurătore a performanțelor noastre, aceștia observă tot ce se întâmplă pe teren”, a declarat Jurgen Klopp pentru SkySports.
Într-un mesaj postat pe contul de twitter al lui Liverpool, Klopp a afirmat: ”Cred că trebuie să avem o bandă cu BREAKING NEWS. Am hotărât să continuăm munca pe care am depus-o până acum. Nu a fost foarte rău. Avem un nou contract până în 2024. Aceasta e o veste bună pentru unii, dar și o veste proastă pentru alții. Îmi pare rău, puteți schimba canalul.
Ne place aici. E un club minunat, ne simțit ca acasă. E un moment bun să anunțăm asta, clubul a fost de acord. Nu au fost negocieri dure, chiar m-am simțit bine. Vor rămâne secret aceste informații. Ne vedem și mai des de acum încolo”, a spus Klopp, într-un clip postat pe contul de Twitter al lui Liverpool.
În acest moment FC Liverpool se află pe primul loc din Premier League, la opt puncte distanță de ocupanta locului 2, Manchester City. În Champions League, echipa a terminat grupa pe primul loc, având adversari ca Napoli, Salzburg și Genk.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER